Brelocuri metalice personalizabile cu fisa | Promovare si publicitate

 

SCHITA BRELOC

Brelocurile ataşate cheilor sunt, de regula, unele dintre cel mai frecvent întâlnite articole promoţionale. Indiferent de modalitatea prin care se realizează imprimarea mesajului pe care doriţi să-l promovaţi  (gravură, termotransfer sau serigrafie), impactul vizual este unul eficient.

  În pofida suprafaţei destul de mici de afişare (faţa brelocului), dacă parafrazăm expresia  “esenţele tari se ţin în sticle mici”, putem afirma, fără a greşi, că lucrurile mici, dar personalizate, pot atrage  atenţia asupra detaliului (în cazul acesta logo-ul firmei şi datele de contact: telefon, e-mail, adresa de internet) mai mult decât panourile publicitare imense (a căror destinaţie şi importanţă rămân de necontestat în promovarea eficientă brandului în cazul unei campanii ce ţinteşte o scală mare de indivizi).

 

Atunci când vine vorba despre strategii de promovare, nu trebuie pierdut din vedere un aspect important.
Uneori, cele mai simple metode sunt şi cele mai bune, nu e nevoie neapărat de investiţii costisitoare pentru a spune lumii cine eşti şi ce faci.


O serie de brelocuri purtând logo-ul firmei, însoţit de adresa site-ului firmei şi un număr de telefon de contact, poate contribui din plin la pătrunderea pe piaţă sau la creşterea vizibilităţii firmei.

 

PERSONALIZARE

 

FUNCTIONALITATE

Pentru personalizare trebuie doar sa ne furnizati logoul, sigla, numele firmei, număr de telefon, adresa email, pagina web, initialele  companiei sau orice element pe care ati dori sa-l promovati prin această metodă, urmand ca noi sa facem prelucrarea grafica care va sta la baza simulărilor pe care vi le vom trimite prin email, supunându-le atenţiei dv. pentru a ne da OK pentru realizarea brelocurilor.

 


Personalizarea   brelocului se face cu print, grafica 25 mm diametru, peste care se capseaza o lentila transparenta.

DeutschDeutsch EnglishEnglish FrançaisFrançais RomanianRomanian


Cum sa plăteşi un preţ mic, dar sa obţii o vizibilitate maximă.

Cu toţii mergem la supermarket şi avem nevoie de fise pentru cărucioare. De câte ori nu v-aţi trezit fără bani mărunţi şi v-aţi enervat pentru că trebuie să căutaţi un magazin unde să schimbaţi o bancnotă sau trebuie să mergeţi la biroul de informaţii pentru fisele salvatoare?

O companie care oferă în cadrul campaniilor sale de promovare brelocuri de acest gen are garanţia că brandul său va fi mereu în vizorul clienţilor, purtat cu sfinţenie la chei şi vizualizat de fiecare dată când situaţia o impune.

Brelocurile sunt o metoda de promovare excelentă.